Messages, Commentaires et photos

Messages
Seul l'auteur de ce blog peut publier des messages.
Commentaires
Les lecteurs du blog peuvent proposer des commentaires sur tous les messages. Cependant seul l'auteur peut décider de publier les commentaires proposés; il peut aussi décider d'en refuser la publication ou d'en modifier le contenu s'il le juge nécessaire (texte sans relation avec les objectifs du blog, passages injurieux...).
Pour proposer un commentaire il suffit de cliquer sur le mot commentaires qui figure sous le message concerné. Une fenêtre s'ouvre dans laquelle le lecteur doit mettre son commentaire puis dans la rubrique identité il doit soit choisir un nom (ne rien inscrire dans la rubrique URL) soit choisir anonyme.
Pour terminer il doit cliquer sur publier le commentaire puis fermer la fenêtre. Le commentaire est alors envoyé à l'auteur.
Photos
Les lecteurs peuvent envoyer des photos en relation avec les activités de l'association qu'ils aimeraient voir publier sur le blog. Pour cela il faut cliquer sur afficher mon profil complet (colonne de gauche du blog) puis cliquer sur email. Mettre la ou les photos en pièces jointes et envoyer l'e-mail. Comme pour les commentaires, l'auteur décide de publier ou non la ou les photos proposée(s).

M E S S A G E S

Les messages se trouvent sous cette en-tête, les plus récents en premier. Pour consulter des messages plus anciens prière de se reporter aux archives dans la marge gauche de la page.

La fête du village 2009

Pour des raisons tout à fait particulières , la fête du village a eu lieu le 7 août et non le 8 comme les autres années.
Cette fête revêtait un caractère particulier puisque nous avions décidé de la dédier à Vincent pour célébrer son 100ème anniversaire.
Pour cette occasion tout à fait exceptionnelle, les responsables de la mairie et de l'Association Castel d'Acqua avaient pensé lui offrir un cadeau à la mesure de l'évènement.
Le passe temps préféré de Vincent étant d'écrire des poèmes
en langue corse et en langue française nous avions décidé, à son insu de les faire éditer et de lui offrir l'ouvrage le jour de cette fête et de convier tous ceux qui le désiraient à un apéritif et à un buffet froid sur la place du village .
A la fin de la cérémonie religieuse le responsable de l'Association, le Maire du village et Vincent lui même ont prononcé une courte allocution que l'on pourra trouver à la suite de cette introduction.

Antoine Risticoni, pour l'ASCCA.

Une fleur qui s’ouvre
un jour qui se lève
Que c’est beau Seigneur
Un enfant qui rêve :
Quand je serai grand !.
Que c’est beau Seigneur !
Une armée d'étoiles

Qui tisse sa toile dans le firmament.
Un homme une femme un couple qui s’aime
Que c’est beau Seigneur !
Mais ton corps que tu nous donnes
Comme un pain à partager
Mais ton sang que tu nous donnes
Que pour nous tu as versé
C’est encore plus beau, c’est encore plus grand.
C’est l’amour, tout l’amour
C’est l’amour du Christ vivant.
Ecume des vagues, traces sur le sable
Que c’est beau Seigneur !
Echo des montagnes,
Sources dans nos campagnes
Que c’est beau Seigneur !
Un vitrail d’église,
Aurore où s’irise
L’espace et le temps.
Symphonie, poème,
Mozart et Verlaine
Que c’est beau Seigneur, Seigneur !
J.Maby
_________
L’echo des montagnes,
Les sources de nos campagnes,
La fleur qui s’ouvre,
le jour qui se lève,
et cet enfant qui rêve à quand il sera grand.
Voilà des accents à la fois bucoliques et franciscains mais peut-être vous suggèrent-ils quelque chose Vincent?
Rappelez- vous quelques années en arrière, lorsque vous me rencontriez dans les rues du village. Il vous plaisait de me parler de toutes ces choses là et je dois dire qu’il me plaisait beaucoup de vous écouter car vous faisiez revivre dans mon esprit tous les moments de ma jeunesse. Vous me racontiez aussi un grand nombre d’anecdotes concernant des personnes qui m’étaient très proches, père, mère, grands parents paternels ou maternels, oncles ou tantes et j’imagine facilement que vous deviez en faire autant avec les autres et que les autres étaient aussi heureux que moi de vous écouter car vous étiez notre mémoire vive.
C’est précisément pour rendre hommage à cet homme là que j’ai choisi de prendre ce chant de communion pour pareille circonstance. Je peux même vous dire que souvent lorsque je le fredonne il me fait penser à vous.
D’autant plus qu’une partie qui n’a pas dû vous échapper nous dit :
« un homme une femme, un couple qui s’aime
Que c’est beau Seigneur ! »
A ce propos je dois vous avouer avec beaucoup d’émotion
Qu’un travail auquel j’ai participé pour cette journée m’a confirmé une chose que je soupçonnais un peu lorsque je voyais la fréquence avec laquelle vous alliez ou vous reveniez de Canapale.
Votre discrétion évitait de vous faire parler aux gens de ce qui vous grevait le cœur mais on devinait le sentiment qui s’y cachait.
Beaucoup auraient pu sombrer dans le désespoir mais je savais très bien que cela ne vous arriverait pas car trop souvent vous me parliez de l’Evangile pour en arriver là un jour. Votre philosophie et votre foi vous avaient fait comprendre que :
« au beau milieu de nos fêtes
comme au milieu de nos tempêtes
Jésus est toujours là ».

La veille de votre 100ème anniversaire j’étais venu vous rendre visite à Bastia et vous m’aviez confié que le départ de votre femme avait été un exutoire qui vous a conduit à la poésie. Aussitôt j’ai fait un rapprochement.
Lorsqu’on parcours la Divine Comédie l’auteur nous dit qu’au beau milieu sa vie il se retrouve sur une plage déserte et c’est son grand amour ( au demeurant tout à fait platonique ) Béatrice qui l’a précédé dans la maison du Père qui intervient auprès de Marie pour lui envoyer du secours car elle s’est rendue compte qu’il est sur la voie du désespoir.
Et c’est Virgile, grand poète de l’antiquité qui est dépêché pour lui venir en aide.
Dans votre cas il ne s’agit pas de Béatrice mais de Jeanne qui a obtenu la grâce d’envoyer vers vous deux personnages mythologiques: Erato et Calliope, les muses de la poésie pour qu’elles viennent vous soutenir et vous inciter à poursuivre votre chemin avec force courage et détermination.
Alors, L’enfant de notre chant ne disait plus dans son rêve :
« Quand je serai grand ! »
Non il disait :
« Quand j’aurai cent ans. »
Un rêve qui se réalise que c’est beau Seigneur !!
Je voudrais ajouter une dernière chose .
Aujourd’hui nous sommes fiers et heureux d’honorer Vincent, notre centenaire et notre doyen. Mais nous n’aimerions pas que l’évènement s’arrête là. Nous aimerions au contraire qu’entouré et soutenu par l’affection de toute votre famille, par l’affection, l’estime et l’admiration de tous les gens de notre village et de notre région et que toujours accompagné par Erato et Calliope vous poursuiviez votre chemin jusqu’à devenir en un premier temps le doyen de le Corse. C’est notre vœu le plus cher.
Après cela …. on avisera.

Au nom de toute la communauté je vous dis un très grand merci pour le bonheur que vous nous avez donné aujourd’hui.
Nous voudrions concrétiser nos remerciements par ce petit cadeau que nous nous avons préparé et auquel je dois dire que n’êtes pas étranger. Nous espérons tout simplement qu’il vous fera plaisir.
Et puis mon tout dernier souhait :
Encore bonne santé et longue vie à vous Vincent.

Monsieur Félix Tambini,Maire.

Père Evêque,Mesdames,Messieurs,Moncher Vincent

Je voudrais tout d'abord vous remercier d'être venus si nombreux pour honorer notre centenaire.Mes remerciements s'adressent tout d'abord à Monseigneur Brunin d'avoir accepté
notre invitation.Je tenais égalementà remercier tous les membres de l'association qui n'ont pas ménagé leurs peines pour que cet anniversaire soit le plus réussi possible.
En ce jour exceptionnel,je pense qu'il est plus juste de vous partager avec toute notre communauté villageoise pour dire
"Notre cher Vivcent",car vous appartenez quelque part à chacun d'entre nous par l'attachement que vous avez manifesté pour notre village et pour chacun de ses habitants.
Vous êtes notre mémoire vive et vous dites souvent que chaque fenêtre a " cebntu occhji" et que chaque pierre,chaqueruelle,chaque jardin réveillent des souvenirs.
Vous aimez échanger avec tous ceux que vous rencontrez
évoquant les modes de vie de ceux qui ont partagé votre jeunesse ou sur les raisons qui nous ont oblgé à aller voir aillers,mais je ne vous ai jamais entendu être nostalgique
bien au contraire.
A chacun de vos retours au village,vous notiez rapidement de votre oeil jeune et critique,les travaux réalisés pendant l'hiver
et votre approbatiob et vos encouragements ne m'ont jamais fait défaut.
D'après ce que j'ai entendu dire de vous et ce que j'ai pu constater par moi-même,vous avez toujours voulu dans les moments difficiles de votre existence,être un homme debout,c'est à dire un homme digne,respectueux et ouvert à l'autre.
Vous n'avez jamais cessé d'élargir votre esprit par la lecture et l'écriture.
Bravo!Vous êtes un exemple pour nous tous.
Je souhaite que vous gardiez votre dynamisme actuel le plus lontemps possible.
Au nom de tous, " Bravo Vicent! " et en ce qui me concerne,un grand merci à mon fidèle ami.


Monsieur Vicent Franchini,centenaire



Aujourd'hui la commune de San Gavino d'Ampugnani fête son 1er centenaire.Merci

Ma pensée va vers ma très chère épouse et tous nos disparus.

Je tiens à remercier Monseigneur Jean Luc qui nous a fait la grâce de sa présence, ainsi que l'abbé Christophe.

Je remercie aussi Monsieur Angeli, gérant de la résidence Sainte Thérèse, d'être parmi nous.

Je remercie également le Maire, ses adjoints, ses conseillers municipaux et tout le village.

Je n'oublie pas bien sûr Antoine Risticoni, le comité des fêtes et tous ceux qui ont participé à l'organisation de cette fête qui me touche profondément.

J'ai quitté le village depuis plus de 80 ans mais je ne l'ai jamais oublié. J'ai toujours partagé les joies et les peines di i mo paisani.Quand l'un d'entre nous disparaîssait il me semblait qu'un peu de moi s'en allait aussi.

Je suis très heureux aujourd'hui d'être entouré de ma famille et de tous ceux que j'aime.

Profitons de cette belle journée. "Vi abbracciu e vi mandu mille basgi a tutti".





A propos du d.v.d "Les 100 ans de Vincent "

Monsieur et madame Guy Dumas de passage dans notre village nous ont fait parvenir un un D.V.D qu'ils ont réalisé lors de cette fête.On peut retrouver cette magnifique réalisation en cliquant sur la barre de recherche vidéo fournie par Youtube.
Il faut préciser que pour des raisons techniques il a fallu couper ce d.v.d en deux parties.
Les tois dernières minutes ayant en fond musical le "Dio vi salvi Regina " enregistré par les Muvrini et les 500 choristes il a fallu solliciter l'autorisation du groupe avant de publier ce D.V.D.L'autorisation nous ayant été gracieusement accordée, nous tenons à remercier particulièrement les Muvrini pour leur accord et la famille Dumas pour sa réalisation.

Attention ! la partie 1 et la partie 2 ne sont pas forcément dans le bon ordre.En posant la flèche du curseur sur l'image l'indication partie 1 ou partie 2 va apparaître.

mardi 25 janvier 2011

Nous avons la chance...

1
Nous avons la chance d’avoir dans notre village une personne
qui a franchi allègrement le cap des cent ans.
Cette personne n’est autre que Monsieur Vincent Franchini
Il fêtera le mois prochain ( février 2011) son cent deuxième anniversaire.
Son amour pour son village, qui est aussi le nôtre, l’a poussé à retranscrire quelques contes qui lui ont beaucoup plu et qu’il a entendus raconter pendant son enfance.
Avec une grande nostalgie il décrit tout le cérémonial qui accompagnait ces moments là.
Jugez-en vous-mêmes.


Fole di mille e una notte, trascritte
da Vincente Franchini ( centu e dui anni).


1/ L’acqua chi cantava,l’arburu chi ballava e l’acellu chi parlava.
2/ U cavallu aludu.

Una dolce vighiata.
San Gavinu d’Ampugnani, 1914-1915.


Di l’anni passadoni, quandu era zitellu, nu e serate d’inguernu,
accantu a u fucone chi illuminava tutta a sala duve siccavanu e castagne,
sentiamu cuntà e fole di mille e una notte da u Ziù
VITTURIANU VTITTURIANI.

Un veru cerimuniale.

Ziù Vitturianu ghiunghje,
si cala a pusà nantu a una carrea,
fideghja tutti i zitelli impazienti.

In una stacca, piglia a so’ pippa e a si mette a a bocca .
Da un’altra stacca più grande, piglia u so’ zainu e una foglia d’erba
tavacca, a mette a mezzu di a so’ manu manca.
Po’, sorte e trisori da un’altra stacca e cu a manu diritta a mette in
fini pezzi. Dopu a pone indu a so’ pippa e cu u so’ ditone mancu

l’infrugna dentru a u fornu.
Po’, piglia u battifocu ch’era inturchiatu.
A e duie estremità c’era un anellu per mette l’indice e u majore per tenelu
megliu.
Piglia a scaglia e l’esca nu una punetta di u gilettu, mette a scaglia indu u ditone di a so’ manu sinistra e appoghja l’esca.
A scaglia e l’esca so’ tenute da duie dite di a so’ manu manca.
Tuttu è prontu avà per accende a pippa.
Mena dui o tre colpi nantu a scaglia. E caligine sortenu e mettenu u focu
a l’esca. U cuntadore a piglia, a porta a e so’ labbre, po’ soffia nantu
per attivà u focu. E cu u so’ ditone, l’incalca nantu a l’erba tavacca.
U cuntadore è pronto avà per accende a pippa.
Tira qualchi sbuffalata…., seguita i frisgetti chi u fume di a so’pippa
face….

“Era una volta..”


L’Acqua chi cantava,
l’arburu chi ballava
e l’acellu chi parlava.


Una volta c’era un Rè chi un avia che un figliolu.
A regina u vulia marità a una donna ch’ella avia sceltu.
U principe disse a a so’ mamma :
« So’ eju chi aghjiu da sceglie a mo’ sposa“.
U Rè, u babbu, fu d’accordu.
U principe ha fattu sorte una publica, dicendu chi vulia una sposa
capace di rendelu u più felice pussibile.
Si mise a circà.
Un bellu ghjornu, passa davanti a un lavatogghju. C’eranu assai
Giuvanotte. Ognuna dicia a soia. U principe stava a sente.
Una dice : « Eju li do’ un mascu e una femmina ch’averanu
una stella in fronte ».
U principe a chjama e a dumanda per sposa. Malgradu l’opposizione
di a regina , u matrimoniu fu fattu. Fu un trionfu, una festa miraculosa.
A sposa resta incinta. I sposi eranu cuntenti e in allegria. Ma u principe fu chiamatu per fà a guerra….
Fra tempu, a so’ moglia parturisce: c’eranu un mascu e una femmina ch’avianu una stella in fronte !
Durante chi a giovane mamma s’era addurmintata, a regina, ch’avia una ghjacara ch’avia fattu dui cagnoli, i mise a a piazza di i dui ciucci.
E po’ scrive a u so’ figliolu e li dice :
« A to’ moglia ha fattu dui cagnoli ».
Dopu, a regina piglia i dui ciucci, i mette in una cascetta e i lampa nu a piova chi alimentava u mulinu.
U principe, assai malcuntentu e disperatu, dà l’ordine a a mamma di mette a so’ moglia nu u ghjocu di a scala sinu a u collu, di dalli pocu da manghjà
e chi tutti quelli chi culleranu a scala li sputinu in faccia.

***

A cascetta duv’ell’eranu i ciucci, ghiunta a u mulinu, s’hè messa nu u passaghju di l’acqua chi faccia marchjà u mulinu.
U mulinagghju sente chi e macine si so’ arrestate. Va per rendesi contu :
una cascetta tappava l’entrata di l’acqua chi alimentava u mulinu.
Cu a so’ moglia l’aprenu . Dentru c’eranu dui ciucci !
Ghjeranu belli cume dui fiori, cun una stella in fronte. I piglianu, i lavanu e li dannu da manghjà.
U mulinaghju e a so’ sposa chi hannu diggià un figliolu chjucu, allevanu i zitelli cume s’elli eranu i so’ figlioli stessi.
Quand’elli so’ ingrandati, so’ andati a a scola cu u figliolu di u mulinaghju. Eranu sempre i primi. U figliolu di u mulinaghju era sempre l’ultimu.
I so’ fratelli l’aiutavanu ma un c’era nunda a fà.
A un mumentu datu, u fratellu e a surella ne sapianu più che u so’ maestru.
U figliolu di u mulinaghju era ghjelosu cume un pidocchju.
Un ghjornu, surtendu di a scola , li dice :
« Un so’ micca u vostru fratellu. Babbu v’ha truvatu in una cascetta chi venia da a piova » !
Ghjunti in casa pianghiendu, dissenu a u babbu :
--« Avà, sapemu ch’un simu micca i vosrti figlioli. Simu abbastanza grandi e ci ne vulemu andà ».
U babbu e a mamma i tenianu assai caru e dissenu :
« Per noi site cume i nostri figlioli » !
U fratellu e a surella ringrazietenu i so’ benefattori, tutti pianghianu.
Facenu u so’ fangottu. A mamma li dà di che manghjà, e si mettenu in viagghju.

***

A notte falava. Eranu stanchi. Si truvavanu à l’orlu d’una furesta.
Accendenu un focu.
Eccu un rimitu ! L’invitanu a fà cena cun elli, spartendu cio’ ch’ellu c’era.
U rimitu dà una mazzetta a u fratellu. A mazzetta li dice :
« Cumanda, padrone » !
U fratellu :

« Vuleria u più bellu palazzu chi ci sia,
Cun un persunale perfettu :
n un cicinaru di primu ordine
n un bonu cunnuscitore di vinu
in fine, chi nunda ci manchi :
n una stalla cu i più belli cavalli e i più valurosi
n un giardinu cun tutte e spezie di fiori
n per andà a caccia, i cani tutti a scelta ,
e in più:
-- Un’acqua chi canta
-- Un arburu chi balla
-- Un acellu chi parla ».

U fratellu e a surella filavanu i ghjorni i più felici. un avianu che a gode.
Un bellu ghjornu, l’arrubanu l’acqua chi cantava.
I dui padroni eranu più che disgraziati.
U fratellu vulia andà a ripiglià l’acqua chi cantava. Ma tutti quelli chi partianu per ripiglialla un rivevianu più e restavanu incantati.
Mai nimu ha pussutu riesce ad avè l’acqua.
Per entrà a piglià l’acqua chi cantava, ci vulia a traversà un purtone cun dui battenti chi s’aprianu e si chiudianu a a vitezza d’un’accendita.
Una volta dentru, ci vulia a andà direttamente a riempie una buttiglia d’acqua. Ma tutti quelli ch’eranu diggià incantati chjamavanu e ughjulavanu per vultà l’attenzione di quellu chi vulia piglià l’acqua chi cantava.
U fratellu era avertutu di u periculu a u quale ell’avia da fà faccia.
Ma vulia quantunque andà a circà l’acqua chi cantava.
Si face preparà u più bellu cavallu e parte.
Sta partenza inchieta a so’ surella….
Dopu tre ghjorni di viagghju, u fratellu s’arreghje a una funtana e una vecchja si mette a pusà accantu a ellu. Li dumanda induv’ ellu va.
U fratellu: “ Vo a circà l’acqua chi canta”.
Ella li risponde : « Un’andà micca , tutti quelli chi ci so’ andati un so’ più rivenuti, so’ diventati tutti statue in petra. … »
Ma u giuvanottu avia cunfidenza in ellu, dice avveveci a a vecchja.
Dui ghjorni dopu, si trova davanti a u purtone.
U cavallu rincula. U cavalieru u lascia rinculà e po’ li dà un colpu di sproni cusi’ forte chi u cavallu s’è truvatu dentru a a vitezza di l’accendita.
U cavalieru cun una buttiglia in manu va a a funtana di l’acqua chi canta, ma l’ugghjuli eranu insuppurtevuli, si gira per vede e resta incantatu.
E’ diventatu una statua in petra.
A surella, ch’un vede micca rivene u so’ fratellu, decide di parte ella dinù.
D’ognunu un ha vulsutu sente nunda. Ella chjama u capu di a stalla e li dà l’ordine di preparà u più bellu e più giovane cavallu. E parte.
Dopu una ghjurnata di viagghju, s’arreghje per manghjà.
Una rimita ghjunghje e a giuvanotta l’invita a manghjà cun ella.
A rimita , quand’ell’ha sappiutu induv’ell’andava, li dice d’un andaci micca. Ma ella li risponde : « Eju aghju cunfidenza in me e so’ sicura di riesce ».
Tre ghjorni dopu, si trova davanti a u purtone. U cavallu trimuleghja, a so’ cavaliera u carezza, e u cavallu entre induv’ ella c’é l’acqua chi canta.
Curraggiosa , a surella va direttamentea a funtana. Ancu u fratellu a chjama, ma ella un ha mancu giratu u capu . un ha mancu riminicatu…
A buttiglia è piena !
Tutti l’incantati si discetanu. Eranu un so’ quanti ! C’era principi
e tutta spezie di ghjente. Ci fu una festa meravigliosa.
U fratellu cu a surella riturnonu induve elli, nu u so’ palazzu.
Per tutti fu una grande gioia.
L’acqua chi cantava avia ritruvatu a so’ piazza per sempre!
A vita era più bella che mai, tutta fiurita e felice,e passava in allegria.


***

Un ghjornu, u Rè attuale cun tutta a so’ scorta è venutu nu i cuntorni a caccighjà . Vede un bellu palazzu e s’arreghje per cunnosce i padroni.
U Rè cu a so’ scorta so’ stati ricevuti regalmente. U fratellu e a surella un sapianu mica ch’elli avianu induve elli u Rè, chi era in più u so’ babbu.
U Rè invita i dui giuvanotti e fissanu un ghjornu. U ghjornu venne.
U Rè i ricevi’, e fu una festa reale,un veru trionfu, nu a gioia e l’armunia.
A l’ora di u ripastu, tutti l’invitati funu piazzati. U fratellu e a surella avianu un tavulinu a parte.
Quandu tutti l’invitati so stati servuti, ghjunghje l’acellu. Gira nu a sala
sbattulendu l’ale, furiosu, e dice a u Rè :
« Messere, u piattu di i vostri dui invitati è avvelenatu ! »
U Rè dà l’ordine di fà manghià a nutritura a i dui cani (quelli chi funu messi pe i dui figlioli di u Rè, ch’avianu una stella in fronte.)
I dui cani, appena ch’elli hanu manghjatu , so’ morti.
L’acellu torna, girandu e sbattulendu l’ale più furiosu :
« Messere, i vostri dui invitati in fatti so’ i vostri figlioli ! »
U Rè, avà , vede a stella in fronte di i so’ invitati, e sà ch’elli so’ i so’ figlioli.

A so’ mamma un era che una strega……

U Rè dà l’ordine di mette a strega in una botte piena di petroliu e di metteci u focu, e dinù di caccià a so’ sposa di u ghiocu di a scala aduv’ell’era stata ammurata.
A famiglia reale si truvo’ riunita nu a felicità!
Una grande festa fu data per tuttu u populu. Mai si scurdarunu d’un simile trionfu.

***

Quandu u Rè si ne muri’, a so’ figliola fu Principessa e u so’ figliolu fu
Rè, u megliu Rè chi mai ci sia statu, tenutu assai caru e onoratu da u so’ populu. Ellu e a so’ surella si so’ maritati ognunu, e hanu avutu una vita felice e pruspera cun numerosi figlioli.



U cavallu aludu


C’era un Rè, era diggià vecchju, e un avia che un figliolu e tre figliole.
Un ghjornu , chiama u so’ figliolu chi era Principe, e li dice :
« Hai tre surelle. U primu chi ghjunghje a dumandati a so’ manu, a l’accordi. »
U Rè muri’. I funerali so’ stati naziunali e u populu è statu in dolu una simana.
Un bellu ghjornu, un signoru ghjunghje e dumanda a prima surella.
U fratellu dice di si’. In pocu tempu , tutte e tre so’ state maritate.
U babbu di u Rè attuale avia dettu a u so’ figliolu:
“ Una volta e to’ surelle maritate, tocca a te a maritati.“
Un ghjornu, u Rè va a vede una giuvanotta. Era una maraviglia di bellezza. A tenia digjà cara. Va a vede i parenti e dumanda a u babbu a so’ figliola in matrimoniu. A manu l’è accurdata.
U matrimoniu fu di primu ordine. Tuttu u populu era invitatu e nunda ci mancava. Fu un pranzu !!!!
U babbu di a sposa ha fattu visità u so’ giardinu cu u castellu.
U giardinu era una maraviglia, u castellu era una bellezza.
Ghjunghjenu in un grande salottu. C’era una scanceria chjosa a lucchettu.
U soceru dice a u sposu : « Un apre mai su mobulu ! Se tu l’apri, serai u più digraziatu chi ci sia. »
Un bellu ghjornu, a sposa dumanda a u Rè d’andà nu u giardinu per ripusassi appena. Ellu risponde : « poi andà. » E ellu va a visità u castellu. Ghjunghje nu a grande sala e va davanti a a scanceria. Per curiosità l’apre e vede sorte un fume zeppu e dice : « un è che appena di fume ! » Va a a finestra per vede a so’ sposa spassighjà nu u giardinu. Nu a vede più ! Corre cume un persu per vede s’ell’un è micca induve u so’ babbu. Un c’è micca !
U babbu li dumanda s’ ell’un ha micca apertu a scanceria. Li dice di si’.
U babbu grida : « ô poveru disgraziatu, hai liberatu u Magu a Sette Teste, e avale hai persu a to’ sposa per sempre ! »

***

U Rè è andatu a vede i più grandi induvini. A a fine, unu li dà infurmazioni serie. : « U Magu a Sette Teste s’ha pigliatu a to’ sposa ! Ma si trova assai luntanu ...»

U Rè si face preparà pruvisioni e parte a pedi. Marchja parecchji ghjorni e parecchjie notti. Una sera a l’attricchiata, vede una casa. Picchja, una donna apre : era a so’ prima surella ch’ell’avia maritata !
S’abbraccianu cun assai gioa. A surella dice : « Chi miraculu, mai un agghju vistu qui ghjente umana ! »
U maritu di a surella, chi era un magu, ghjunghje e grida : « Chi puzza di carne umana ! Stasera manghjeraghju un bellu pranzu. »
A surella dice : « Ma è u mo’ fratellu ! »
U magu a u Rè : « Chi miraculu di veteti quindi, è più d’un seculu ch’un aghju vistu umanu ! Perchè si quindi ? »

U Rè risponde : « So’ venutu a circà a mo’ sposa chi u Magu e Stte Teste s’ha pigliatu.
U magu : « Eju un possu nunda, ma aghju un fratellu, luntanu da qui, chi podassi sà. »
U Rè : « allora , parte subitu !
A so’ surella li prepara di che manghjà. S’abbaccinu e si dicenu avvedeci.
U Rè parte a vede u fratellu di u magu . Dopu parecchji ghjorni, vede una casa e va a picchjà. Ghjè a so’ seconda surella chi apre a porta ! S’abbraccianu.
Ella dice : « Chi miraculone chi tu sia qui ! »
U so’ maritu , chi ellu dinù era un magu, ghjunghje e grida : « Chi puzza di carne umana ! Stasera averaghju da che manghià bene. »
A surella : « Ma è u mo’ fratellu ! »
U magu a u Rè : « Chi miraculu di vedeti quindi, so’ più di dui seculi ch’un aghju vistu umanu ! Chi si’ venutu a fà quindi ? »
U Rè : « So’ venutu a circà a mo’ sposa chi u Magu a Sette Teste s’ha pigliatu. »
U magu : « Eju un possu nunda, ma aghju un fratellu chi ellu è dinù magu, luntanu da qui, e chi podassi sà. »
U Rè : « Allora partu subitu ! »
A so’ surella li prepara di che manghjà, s’abbraccianu e si dicenu avvedeci.
Parte. Dopu parecchji ghjorni, vede una casa e va a picchjà. Ghjè a so’ terza surella chi apre a porta ! S’abbraccianu. Ella li dice : « Giammai, giammai, un s’è vistu un miraculu cusi’ ! »
U so’ maritu ghjunghje e grida : « Chi puzza di carne umana ! Chi pranzu faraghju stasera ! »
A surella : « Ma è u mo’ fratellu ! »
U magu a u Rè : « Chi miraculu di vedeti quindi, so’ più di tre seculi ch’un aghju vistu ghjente umana ! Ma chi si’ venutu a fà quindi ? »
U Rè : « So’ venutu a circà a mo’ sposa chi u Magu a Sette Teste s’ha arrubatu. »
U magu : « Luntanu da qui, c’è un magu cun sette teste chi ha un cavallu aludu. Avà, un si po’ andà a pedi, c’è un mare. Un possu dati per andà quallà
che un’acula. Quand’ella aprirà u bizzicu, dalli un pezzu di carne. »
U magu pone una metà di boie nantu a ogni ala di l’acula. A surella prepara di che manghjà a u so’ fratellu. S’abbraccianu e si dicenu avvedeci.
Partenu u Rè e l’acula.

***

Ghjunghjenu sopra una casa impurtante a u bordu di u mare. U Rè vede a so’ sposa chi si prumena. L’acula si cala vicinu.

U Rè piglia a so’ moglia e l’acula ripîglia u so’ volu. Vannu u più presto pussibile! Quand’ellu ha datu tutta a carne a l’acula, u Rè si tagglia un pezzu di coscia e u lampa in u u bizzicu.
Sentenu daretu u Magu a Sette Teste nantu a u so’ cavallu aludu, andendu più in furia che elli !
Quandu u Cavallu Aludu ghjunghje a l’altura di l’acula, u Magu a Sette Teste cun a so’ spada face duie parti di u rè. Ogni parte casca nantu a un’ala di l’acula, e u Magu si piglia a sposa.
L’acula ghiunghje a a finestra di a terza surella e lampa nu a stanza u Rè mortu.
U magu e a so’ sposa sentenu un bottu e vannu a vede.
U mago dice a a so’ sposa : « l’acula ha lampadu u to’ fratellu mortu in u a camera, un c’è più nunda a fà. »
A surella pianghje : « Fa tuttu cio’ che tu poi per u mo’ fratellu, ch’ellu ritrovi a vita ! »
U magu : « Avemu da vede ! Vai a piglià nu a scanceria un vasettu d’unguenti. »
U magu passa l’unguenti duve u corpu è tagliatu. Poi, agghjusta e duie metà una cun l’altra e è stringhje cu e so’ mani.

U Rè, ripiglia a vita, s’arrizza e dice subitu:
“Vogliu parte per ritrovà a mo’ sposa.”
U magu dice: « Impussibile! Ci vole a aspettà per ch’ellu naschi un cavallu aludu. Ma è assai assai difficile di diventà u so’ padrone. Da qui a sei mesi ,
u cavallu aludu ha da nasce in cima di a muntagna. A un mumentu datu,
a terra s’aprerà duve u cavallu ha da sorte.
Appena ch’ell’affacca a una vitezza straurdinaria, a su mumentu, ci vole che tu sie prontu per metteli a cavezza e a briglia e che tu colli a cavallu. »
Dopu sei mesi, u Rè colla in cima di a muntagna. U callu aludu affacca e sorte. U Rè face cume u magu l’ha dettu.
U cavallu colla tre volti in l’aria, u più altu pussibile, senza pudè disfassi di u so’ cavalieru.
« Avà, u cavallu aludu è a te. » Dicchjara u magu.
Fieru cume un leone, u Rè è prontu a parte per ritruvà a so’ sposa.
Accarezza u so’ cavallu e u stimula cu i sproni.
U cavallu parte cume una saietta.
In pocu tempu, ghjunghjenu sopra a casa di u Magu a Sette Teste e vedenu
a sposa. U cavallu aludu si cala. Piglianu a sposa e ripartenu.
Vannu più prestu che u ventu.

A un mumentu datu, sentenu daretu a elli u cavallu aludu di u Magu a Sette Teste chi andava più pretsu perchè purtava solu una persona.
U Magu a Sette Teste si vulia ripiglià a sposa di u Rè ! Ma quandu u so’ cavallu è ghjuntu vicinu vicinu, u cavallu di u Rè li dà dui carci terribili in
pettu, u cavallu aludu di u Magu a Sette Teste e u so’ cavalieru cascanu in mare e s’anneganu trimindui.


***


U Rè ha ritruvatu a so’ sposa, e tutt’e dui so’ i pù felici!
Ghjunghjenu duve a terza surella. Ella e u so’ maritu, quand’elli vedenu a sposa, chi era una bellezza, dicenu a u Rè ch’ellu ha avutu ragione d’avè fattu l’impussibile per ritruvalla. E i ricevenu cum’ellu si riceve un Rè.

Pertenu per andà duve a seconda surella. Ella e u so’ maritu so’ stati assai cuntenti di vede una sposa bella cume un’anghjula, e li facenu una grande festa cun felicitazioni a u Rè per u so’ curaggju.

Partenu per andà sinu a a prima surella, chi è stata a più cuntenta di riceve u so’ fratellu cu a so’ bella sposa. Ella e u so’ maritu facenu per elli una festa triunfale.

***

Avale, a primura di u Rè è di ritruvà u so’ regnu cun u so’ populu, e per a regina, u so’ babbu e a so’ mamma. U periculu un è più da teme!
U Magu a Sette Teste è mortu!
Ghjunghjenu duve elli per festigghjà u so’ trionfu.
Tuttu u populu fu invitatu e a festa duro’ una simana.

« C’era anch’eiu a sta festa », dice u ziù Vitturianu Vitturiani, u cuntatadore.
« Fu una festa miraculosa e un si n’era mai vistu di silmile. »








N.B.S’ellu vi piace, siete un pocu indulgenti per un vecchjone chi ha imparatu a scrive u corsu a l’età di 96 anni.
Vi ringraziu.

D I A P O R A M A & V I D E O

Les diaporama et les video signalés dans les messages sont disponibles ci-dessous.

A propos des vidéo de St Do et du goûter de noël.

Cette vidéo est hébergée par Youtube.Pour le moment on est contraint de passer par la barre vidéo qui propose tout ce qui contient :St DO ou encore ASCCA.Il faut donc attendre le défilement des différentes propositions jusqu'à ce que l'on arrive à ce qui nous intéresse. ATTENTION!!! Cette vidéo est en deux parties.J'ai logiquement enregistré la première puis la deuxième.Le néophyte que je suis ignorait encore qu' en informatique tout s'empile et la deuxième partie est de ce fait proposée en premier.C'est comme dans les Ecritures où il est dit :"les derniers seront les premiers".
A chacun de savoir comment s'y prendre.